„Am aflat că mi se face un dosar şi că cei de la Servicii sunt puşi să mă caute”, zice politicianul. De unde e acest politician?, veţi întreba, curioşi. De peste tot, credeţi-mă. Nu există vreun partid care să nu aibă măcar un politician – zic „unul” ca să nu încep să număr chiar toate vocile pe care le-am auzit formulând acest enunţ – care să nu susţină că în România există comandă politică pentru a ancheta, cerceta, compromite un politician. Ştiu ce îmi veţi răspunde: politicienii se compromit singuri, nu e nevoie de prea multe gesturi. Se compromit şi când tac şi când fac. Dacă mai şi vorbesc, se mai şi întâlnesc, atunci avem jale de dosar. Dar încerc, cu uşoară disperare, recunosc, să privesc fenomenul în ansamblul lui. Ascult cu uimire toate vocile. Îndemnurile sunt pline de consens: Luaţi mâna de pe Justiţie! Ba, din contră, puneţi mâna pe Justiţie şi curăţaţi-o! În gând, îşi spun altceva. Adevărul e că nimeni nu are vreun chef să lămurească exact ce se întâmplă. Nimeni. Pentru că toţi au interesul să folosească această pârghie, din momentul în care vor veni la putere. Multe lucruri nu s-au reglementat din această perspectivă: ne limităm să atacăm, dar nu să corectăm, pentru că puterea mereu se schimbă şi fiecare putere are nevoie de aceste instrumente de a controla şi a supune. Mă aşteptam de la Victor Ponta, după ce a afirmat că se fac dosare politice, să spună despre ce e vorba. Faptul că regretă ieşirea, că o consideră „imprudentă”, nu mă face să reevaluez situaţia în favoarea sa. Dacă, într-adevăr, s-a dat mare şi nu e nimic de dovedit, atunci să îşi ceară scuze şi să înceteze să mai invoce vreodată comanda politică. Dar, dacă are dovezi, dacă ştie şi nu le arată, e părtaş la perpetuarea unui sistem juridic bănuit continuu, de absolut toate vocile politice, că răspunde la comanda puterii politice. Şi comanda, la noi, e multiplă, pentru că o deţin pe b