Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Luca, pus sub învinuire în dosarul Realitatea Media şi adus de poliţişti la DNA

Publicat in Mediafax, vineri 25 octombrie 2013 ·

Liviu Luca a declarat, vineri, că a fost adus de poliţişti la DNA, procurorii aducându-i la cunoştinţă că a fost pus sub învinuire în dosarul privind Realitatea Media, în care sunt cercetate 12 persoane, precum şi firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments şi Rovigo.

Liviu Luca a declarat, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că vineri dimineaţă a fost adus de poliţişti la DNA, în baza unui mandat de aducere.

El a precizat că a fost citat o singură dată să se prezinte la DNA, însă le-a comunicat procurorilor că nu poate veni întrucât atunci era plecat la Bruxelles.

Firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments - deţinută de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru - şi Rovigo, fostul administrator judiciar al Realitatea Media, sunt urmărite penal în dosarul în care sunt învinuite şi 12 persoane, anunţa în 17 octombrie Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

DNA precizează că a fost începută urmărirea penală faţă de cele trei persoane juridice în dosarul privind activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul procedurii de insolvenţă a SC Realitatea Media SA.

Astfel, SC Realitatea Media SA este urmărită penal pentru spălare de bani, având în vedere că, potrivit anchetatorilor, "există date şi indicii temeinice că a fost finanţată cu bani proveniţi din evaziune fiscală, transferul banilor fiind realizat sub forma unor contracte de împrumut".

A doua firmă urmărită penal în acest dosar este SC Strategies Research Investments SRL, a lui Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în favoarea acestei societăţi au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 34 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 34 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 15 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum o ora
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°