Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străinii, impresionaţi de satele unice din România

Publicat in Antena 3, vineri 25 octombrie 2013 ·

Satele din România sunt unice în lume, spun străinii care participă, în aceste zile, la Conferinţa Europeană de Ecoturism. Cei peste 60 de participanţi au avut ocazia să viziteze cele mai frumoase sate din Transilvania.

O parte dintre ei au ajuns în localitatea covăsneană Micloşoara, acolo unde ecoturismul este o afacere profitabilă de câţiva ani de zile. În satul locuit de peste 500 de suflete, timpul a stat în loc. Doar străzile principale, care sunt asfaltate, ne amintesc că suntem în 2013.

Frumuseţile satului românesc au fost motiv de admiraţie pentru participanţii la Conferinţa Europeană de Ecoturism, organizată la Braşov.

"România este printre primele ţări, poate chiar prima ţară care a implementat un standard în ceea ce priveşte recunoaşterea destinatiilor ecoturistie la nivel european. Avem zona Zărneştiului, zona de nord a Apuseniului, a Maramureşului şi Delta Dunării cu domnul Patzaichin, prin asociaţie. Avem potenţial", a spus Răzvan Filipescu, presedinte ANT.

La conferinţa de la Braşov dedicată ecoturismului au participat peste 60 de specialişti în domeniu, din 20 de state europene.

Primele trei zone din ţară certificate ca destinaţii ecoturistice sunt Maramureş, Zărneşti şi Munţii Apuseni, însă alte şase se află pe lista viitoarelor destinaţii ecoturistice din România.

Citeşte mai multe despre: sate romania sate romanesti miclosoara Maramures ecoturism

Satele din România sunt unice în lume, spun străinii care participă, în aceste zile, la Conferinţa Europeană de Ecoturism. Cei peste 60 de participanţi au avut ocazia să viziteze cele mai frumoase sate din Transilvania.

O parte dintre ei au ajuns în localitatea covăsneană Micloşoara, acolo unde ecoturismul este o afacere profitabilă de câţiva ani de zile. În satul locuit de peste 500 de suf

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 9 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 7 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 9 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 13 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 5 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 7 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°