Dupa revocarea din functie a doi directori Hidroelectrica in urma scandalului de coruptie, presedintele Consiliului de Supraveghere, Remus Borza, avertizeaza ca si alte persoane cu aceeasi functie risca acelasi tratament, daca nu-si vor da demisia de onoare, informeaza DcNews.ro. Sursa imagine: puterea.ro
Consiliul de Supraveghere i-a revocat din functie, joi, pe Eugen Bradean, directorul de furnizare, si pe Ovidiu Agliceru, directorul Directiei Control Intern. ”Pe Agliceru l-am revocat pentru ca, in sedinta din 22 octombrie, s-a abtinut la propunerea lui Bradean (privind incheierea unui contract cu Energon Power & Gas – n.r.). Trebuia sa voteze impotriva, nu sa se abtina. Directorii Hidroelectrica au fost numiti acolo pentru a-si asuma decizii, nu sa se abtina”, a declarat Remus Borza pentru Agerpres.
Borza spune ca masuri identice vor fi luate si in sedinta de luni, 28 octombrie, dar nu a vrut sa precizeze despre ce persoane este vorba. ”Toate la timpul lor. Ei se stiu care sunt, cei din gasca lui Mihaila. Cine a venit pe prietenii o sa plece. Aici se munceste, nu accept sa existe hoti in Hidroelectrica. Asteptam demisiile lor de onoare in acest weekend”, a adaugat avocatul
Pe langa Bradean si Agliceru, din Directoratul companiei mai fac parte Mihail Stanculescu, presedintele Directoratului, Aurel-Lucian Cocos si Mihai Teleanu.
”Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA, intrunit in sedinta in data de 24.10.2013, a aprobat in unanimitate propunerea domnului Av. Dr. Remus Borza, Presedinte al Consiliului de Supraveghere, de revocare a domnilor Eugen Bradean si Ovidiu Agliceru din functia de membri ai Directoratului Hidroelectrica SA. Totodata, Consiliul de Supraveghere va analiza, in sedinta din data de 28.10.2013, activitatea celorlalti 3 membri ai Directoratului si va hotari daca le va prelungi mandatul ce urmeaza sa expire la 30 octo