Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheașna, condamnată pentru omor, a renunțat la apel

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Cheașna Drăghia, femeia din Popești acuzată că și-a ucis bărbatul cu un topor, a renunțat la apelul pe care l-a formulat împotriva sentinţei de fond, dată de Tribunalul Vrancea. Prin urmare, dosarul nu va mai ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi, rămânând definitivă condamnarea la 15 ani de închisoare. „Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata Draghia Cheaşna împotriva sentinţei penale nr. 115/17.05.2013 a Tribunalului Vrancea. (...) Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel Galați.

Reamintim că femeia, în vârstă de 55 de ani, a fost judecată pentru omor, fiind condamnată de magistrații Tribunalului Vrancea la 15 ani de închisoare. În dimineaţa zilei de 17 februarie, Cheaşna şi soţul său Costică, cu patru ani mai în vârstă, au consumat câte o litră de vin. Apoi, femeia a pus mâna pe topor şi cu tăişul i-a aplicat soţului întins pe pat câteva lovituri care l-au lăsat fără viaţă. După comiterea faptei, aceasta a mers la o vecină şi i-a spus că a fost plecată în sat după băutură, iar când s-a întors şi-a găsit soţul mort. Vecinii au alertat poliţia.

În faţa anchetatorilor, femeia a recunoscut că şi-a ucis soţul. Ea a susţinut că acesta i-a propus o partidă de sex oral, motiv pentru care s-a înfuriat şi l-a lovit. Cheaşna a recunoscut că de câţiva ani, de când a murit mama sa, consuma băuturi alcoolice cot la cot cu soţul. Aveau căni la fel şi chiar îşi împărţeau băutura frăţeşte. Cu o seară înainte au consumat împreună ţuică, iar a doua zi, încă de dimințeață au trecut pe vin. La trei ore de la comiterea crimei, femeia avea o alcoolemie de 0,65 miligrame per litru în aerul expirat, ceea ce înseamnă o valoare dublă în sânge.

Cheașna Drăghia, femeia din Popești acuzată că și-a ucis bărbatul cu un topor, a renunțat la apelul pe care l-a formulat împotriva sentinţei de fond, dată de Tribunalul Vr

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°