Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directiva Europeana 2011/24 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere

Publicat in Info Est, vineri 25 octombrie 2013 ·

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară s-a întâlnit astăzi, 25 octombrie 2013, cu reprezentanții misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Comisiei Europene. Misiunea Fondului Monetar Internațional a fost invitată la sediul ASF pentru a fi informată în privința priorităților Autorității de Supraveghere Financiară. La întâlnire au participat: Dan Radu Rușanu - președinte ASF, Daniel Dăianu - prim-vicepreședinte ASF, Andrea Schaechter - șeful misiunii FMI pentru România şi Istvan Szekely - șeful delegației Comisiei Europene pentru România.

Președintele ASF i-a informat pe reprezentanții organismelor internaționale asupra priorităților autorității în privința pieței asigurărilor, a pieței de capital și a sectorului de pensii private, segmente în care reputația și eficiența ASF a crescut în urma deciziilor care au fost luate după comasarea fostelor comisii de supraveghere (CNVM, CSSPP şi CSA).

Reprezentanții ASF au adus la cunoștință partenerilor de discuție că autoritatea a intrat într-o nouă etapă de consolidare, după ce guvernul a adoptat, la jumătatea acestei luni, Ordonanța de Urgență 94/2013, care privește ASF. Ordonanța ar trebui să răspundă inclusiv preocupărilor organismelor financiare internaționale.

“Ordonanța stabilește clar criteriile de experiență profesională, cazurile în care persoanele din Consiliul ASF pot fi considerate incompatibile şi calitatea de autoritate administrativă autonomă, independentă, autofinanțată a Autorității de Supraveghere Financiară’’, au declarat reprezentanţii ASF.

Șeful delegației Comisiei Europene în România, Istvan Pal Szekely, a apreciat că: “sunt mai multe chestiuni în care avem aceeași înțelegere sau e un foarte bun început pentru a avea aceeași înțelegere. Și noi și dumneavoastră, ASF, avem nevoie de anumite certitudini pentru a putea trece într-o nouă etapă. Vreau

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Botoșani Trei bărbați în stop cardiac, după ce au căzut într-un bazin de decantare a unei fabrici de cașcaval

Ziua Constanta acum 11 minute
Patru bărbați au căzut, duminică, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești, județul Botoșani. Trei sunt în stop cardiac. Potrivit ISU Botoșani, la caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum o ora
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 3 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 58 minute
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum o ora
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

Un tribunal din Texas l-a exonerat pe un bărbat care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat pentru o crimă din 1977

News.ro acum o ora
După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fi

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 4 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 3 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°