Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aţi trecut pe la Bookfest? 30.000 de volume expuse până duminică la "Cuza". VEZI FOTO

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 25 octombrie 2013 ·

Cu această ocazie vor fi expuse circa 30.000 de volume, marea majoritate având preţuri promoţionale.

Prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest Iaşi a debutat astăzi, de la ora 11, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere. În Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea „Cuza“, editurile vor expune aproape 30.000 de volume, cu preţuri promoţionale. Pe lângă posibilitatea de a-şi întregi biblioteca, vizitatorii Salonului vor avea ocazia să răsfoiască în premieră cărţile finaliste în cadrul concursului naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România“. Între ele se află şi volumul bilingv „Vieţile pustinicilor Palestinei“, într-o prezentare grafică de excepţie a editurii „Baroque Books & Arts“. Cartea este abia ieşită de sub tipar şi a mai fost expusă doar la standul României de la Târgul de Carte de la Frankfurt. Traducerea este semnată de stareţul Mănăstirii „Sfântul Nectarie“, ieromonah Agapie Corbu, unul dintre cei mai renumiţi monahi de rit athonit din ţară. „Este o deosebită bucurie să avem la Iaşi în premieră expoziţia «Cele mai frumoase cărţi din România». Încercăm astfel să oferim publicului de la Bookfest Iaşi mai multe motive să se apropie de această frumoasă lume a cărţii, pe care întreg oraşul o sărbătoreşte zilele acestea“, a declarat Mihai Mitrică, directorul Salonului Bookfest. Evenimentul îmbină vânzarea de carte cu lansări de volume, concerte instrumentale şi un cinematograf de artă. „Iaşul pierduse trenul manifestărilor culturale gen târg de carte. Sunt convins că există o sete de cultură, pe care, dacă nu o satisfaci din când în când, ea piere. Faptul că există astfel de iniţiative, cum e FILIT, nu face decât să reînvie speranţa că până la urmă România poate să meargă pe un drum al culturii mai apăsat decât a făcut-o până acum“, a mai punctat Mitrică, cu ocazia lansării festivalului.

VEZI GALERIA FO

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 48 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°