Japonia este una din ţările lumii care au mari probleme privind sporul natalităţii, dar pe lângă acest lucru statul asiatic se confruntă cu o problemă şi mai mare, lipsa interesului faţă de sex şi orientarea spre „prietenele virtuale”.
Potrivit studiilor demografice doar dacă se întâmplă un eveniment care să a stimuleze rata natalităţii din Japonia, populaţia nu va scădea cu o treime până în 2060. Motivul lipsa copiilor este apariţia unui nou tip de bărbaţi japonezi, otaku, cei care iubesc manga, animeurile şi calculatoarele, interesul acestora faţă de sex fiind aproape inexistent.
Termenul „otaku” este de origine japoneză şi defineşte un individ pasionat până la obsesie de un personaj manga, un obiect, o vedetă, sau de orice altceva la ce te-ai putea gândi. De cele mai multe ori, aceste pasiuni sunt construite în contextul media, al tehnologiei. Tinerii otaku sunt rezultatul a celor aproape 20 de ani stagnare economică, aceştia fiind persoane care au ales să se orienteze spre o lume proprie, o lume a fanteziei.
Tokyo este cea mai mare metropolă a lumii şi casa a mai mult de 35 de milioane de oameni, ceea ce la prima vedere nu pare să prezinte probleme din punct de vedere al populaţiei.
Punctul central al „culturii” care îi influenţează pe tinerii otaku este Akihabara, o zonă a oraşului dedicat revistelor manga şi culturii animeului.
Mulţi dintre aceşti tineri aleg să-şi prietene virtuale prin accesarea a numeroase jocuri care îi pot transpune într-un mediu în care aceştia au parte de momente asemănătoare cu cele ale unei relaţii: merg la şcoală, fac fotografii, se întâlnesc să meargă în parc – desigur, toate aceste acţiuni au loc în mediul virtual.
Unul din liderii Asociaţiei de Planificare din Japonia, Kunio Kitamara, consideră că mulţi tineri japonezi sunt lipsiţi de dorinţa carnală, de plăcerea de a întâlni femei. Atitudinea p