Runda a 8-a din Liga a II-a, seria 2, programată sâmbătă, se anunţă foarte disputată şi cu implicări în lupta pentru podium. Capul de afiş îl reprezintă confruntarea de la ora 13.30, de la Roşiori de Vede, unde FC Universitatea Craiova va întâlni liderul Gloria Bistriţa, o victorie, coroborată şi cu un joc al rezultatelor bun, însemnând trecerea pe prima poziţie a oltenilor. Optimismul este mare în tabăra alb-albastră, mai ales că a revenit şi mijlocaşul Dorel Stoica sub comanda lui Nicolo Napoli. „Ne-am pregătit foarte bine şi sperăm să facem o partidă bună cu Gloria şi să cantabilizăm toate cele trei puncte. Acum, că a revenit şi Dorel Stoica la echipă, putem spune că suntem mai puternici. Nu mă deranjază că s-a mărit concurenţa pe postul meu. Eu zic că este un lucru benefic atât pentru mine, cât şi pentru echipă. Sunt convins că vor veni foarte mulţi suporteri să ne susţină şi sper să-i mulţumim cu un joc bun şi un rezultat pe măsură“, a declarat mijlocaşul Vasile Gheorghe, în cadrul emisiunii „Ora de sport“ de la Radio Sud şi GdS TV.
Nicolo Napoli nu va putea miza în acest joc pe atacanţii Ovidiu Stoianof şi Michael Baird, ambii fiind suspendaţi.
CSU, pusă la încercare de FC Olt
Cealaltă formaţie a Craiovei, CS Universitatea, va întâlni, de la ora 21.00 (TVR 1), pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe FC Olt Slatina. Echipa vine în Bănie după două remize „albe“, cu Olimpia Satu Mare (acasă) şi ASA Târgu Mureş (deplasare). Pleşan şi compania sunt decişi să-şi continue parcursul bun de la venirea lui Ovidiu Stângă, cu menţiunea că vor să arate un fotbal mult mai de calitate faţă de evoluţiile trecute. „Încercăm să creştem calitatea jocului şi implicit mulţumirea spectatorilor, pentru că fără ei fotbalul nu este frumos. Venim după o serie de rezultate pozitive, avem un efectiv mai bun, pentru că o să intre un jucător care a fost suspendat. T