Destul de tîrziu, abia de la Hruşciov încoace, am înţeles că socialismul a luat-o la vale pe panta istoriei pentru că a forţat-o să accepte o fundătură a ei drept cale largă spre o iluzorie fericire universală. Ştiam de la Marx că nici o orînduire nu părăseşte istoria înainte de a-şi epuiza resursele propulsoare, dar, tot de la el, am reţinut şi ideea cam pripită că „imperialismul este un sfîrşit de istorie“, cum avea să spună mai tîrziu Fukuyama, clamînd noile perspective ale liberalismului Şcolii de la Chicago.
Din timpul studenţiei, am avut profunde îndoieli cu privire la materialismul istoric, conceptul de clasă socială, rolul partidelor în democraţie şi modelele sociale globale, iar anii de practică sociologică m-au apropiat de Raymond Aron, nu de Sartre. Imediat după 1989, am avut şansa unor îndelungi discuţii cu dl Silviu Brucan şi acces la cărţi importante de sociologie modernă, am înţeles şi am scris despre crizele sociopolitice şi morale ale capitalismului contemporan, dar abia după 2008 am început să cunosc profunzimile crizei economice care a devenit un tsunami universal, datorită prietenului meu din Franţa, om studios şi bine informat, care mi-a dat să citesc Rapoartele CIA şi cartea lui Jean Montaldo, Lettre ouverte aux bandits de la finance (Albin Michel, 2009), apoi excelentul studiu al lui Stiglitz şi cartea lui Marc Roche,La Banque. Comment Goldman Sachs dirige le monde (Albin Michel, 2010).
Foarte combativ, Montaldo acuză virulent sistemul bancar ca o caracatiţă al cărei centru este în USA, dar a cuprins întreaga lume cu metode banditeşti de jefuire a depunătorilor, provocînd noul crash mondial. Susan George, autoarea Raportului Lugano (Fayard, 2000), precum şi a cărţii Leurs crises, nos solutions (Albin Michel, 2010), demască dur toate mişculaţiile prin care complexul financiaro-economic neoliberal a produs criza: prio
