Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Vasile, în atenţia lui Lazio. Rapid cere 1000000 €

Publicat in Pro Sport, vineri 25 octombrie 2013 ·

*Nicolae Vasile a intrat pe radarul lui Lazio, însă, cel puţin pentru moment, pretenţiile românilor sunt considerate a fi exagerate de gruparea de pe Olimpico.

Deşi se află într-o situaţie ingrată, fiind nevoit să evolueze în acest sezon în Liga a 2-a, Rapid continuă să fie un club interesant pentru formaţiile din Vest. Mai mult, giuleştenii îşi permit să refuze categoric oferte tentante, fiind convinşi că unii dintre fotbaliştii pe care îi au valorează mai mult.

Nicolae Vasile avea şansă, din iarnă, să fie coechipier cu Radu Ştefan, într-unul dintre cele mai tari campionate din Europa, Serie A. Reprezentanţii lui Lazio l-au urmărit atent pe fundaşul stânga, atât la partidele din liga secundă, cât şi la naţionala Under 19 şi au decis să îi contacteze pe omologii de la Rapid.

Oficialii din Cetatea Eternă au făcut chiar o ofertă concretă, corectă din punctul lor de vedere - 400.000 de euro -, însă şefii din Giuleşti le-au transmis clar că nu iau în calcul despărţirea de fundaşul stânga pentru o sumă mai mică de un milion de euro.

Pentru moment negocierile sunt în impas, însă lazialii vor continua procesul de monitorizare şi la Turneul de Elită, acolo unde Vasile va juca alături de colegii săi de la naţionala Under 19. Cel mai probabil, în perioada de mercato din iarnă cele două părţi se vor aşeza din nou la masa tratativelor.

L-a vrut şi rivala AS Roma

De notat că Lazio nu este prima formaţie din Serie A care se interesează de tânărul şi talentatul fotbalist al Rapidului. În vară, AS Roma a fost aproape să-l transfere pe fotbalist, dar totul a căzut în ultimul moment.

Gruparea italiană nu voia să plătească nicio sumă de transfer şi intenţiona să-l aducă liber de contract. Totul a picat însă din cauza faptului că Rapid se află în insolvenţă, iar conducătorii clubului nu au dorit să-l las

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 19 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 17 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 53 minute
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°