A vorbit gura fără el, iar acum trebuie să plătească cu vârf şi îndesat. Gigi Becali va fi executat silit, din cauza faptului că nu i-a plătit lui Pavel Coruţ despăgubirea morală de 10.000 de euro.
Scandalul între Gigi Becali şi Pavel Coruţ a început în urmă cu trei ani, în cadrul unei emisiuni televizate.
Scriitorul a făcut o serie de afirmaţii critice la adresa bisericii, iar latifundiarul a cerut să intervină telefonic, pentru a-i da replica.
Afirmaţiile patronului Stelei au fost însă unele jignitoare, astfel că Pavel Coruţ s-a simţit lezat şi l-a dat în judecată.
A câştigat procesul, iar instanţa l-a obligat pe Becali să-i plătească daune morale în valore de 10.000 de euro.
Acesta nu a dat curs deciziei instanţie, astfel că a rămas cu datoria. Scriitorul s-a adresat din nou instanţei, cerând executarea silită a patronului Stelei, iar magistraţii i-au admis cererea.
I-a scăzut averea de trei ori, într-un an
Potrivit Forbes, averea lui Gigi a scăzut de trei ori în ultimul ani.
Dacă anul trecut se afla pe locul 22 cu avere de 145 milioane euro, acum a căzut pe poziţia 85 şi are în conturi 49 de milioane de euro.