Se scrie şi se publică prea multă maculatură, îmi mărturisea într-un interviu Jean Mattern, editor Gallimard. Literatura, azi: multă industrie, destul meşteşug şi artă puţină. Ce citim, ce premiem?

Sunt titluri pe care nici nu apucăm să le punem pe masă, la vedere, se plîng librarii, în Franţa. Vina e dublă: pe de o parte a volumului fizic imens de noutăţi şi pe de alta a maşinii de marketing care scoate la înaintare doar cîteva titluri, îngropându-le pe celelalte. Literatura e, desigur, o ucenicie la vedere. Pînă la un roman cu adevărat strălucitor, pînă la o eventuală capodoperă, mîna se dă în timp, volumele curg gîrlă, scrisul e un exerciţiu public şi în bună măsură un pariu financiar între scriitor, editor şi cititor. Literatura-industrie de azi, care caută să ne injecteze adrenalină în simţuri şi în sinapse ca să vîndă, e produsul unui savoir-faire care manipulează (instinctiv!) ingredientele potrivit unei reţete de entertainment. Altfel spus, literatura - divertisment a brodat întotdeauna, fără fineţuri inutile, pe mister (tensiune, surpriză), sex (romance) şi eventual umor. Aş adăuga două spirale la acest model concentric: literatura-meşteşug şi, din ce în ce mai rar, literatura-artă. Pe ce brodează literatura care rămîne inalterabilă peste generaţii? Nu că ar exclude din capul locului ingredientele a ceea ce numesc literatură-divertisment, dar lucrurile se joacă la alt nivel. Literatura eîn primul rînd o broderie a limbii. Într-un roman tensiunea e cel mai la îndemînă narativă, ca încrengătură a situaţiilor, a intrigii ingenioase. Dar tensiunea poate fi secretată şi la alt nivel, cu mult mai subtil: ea vine de undeva din limbă şi este deopotrivă a lumii care încape pentru prima oară în acea limbă. Literatura-meşteşug poate manipula cu excelenţă tensiunea narativă. Dar numai literatura-artă ajunge să respire şi o tensiune a limbii, ca şi cum ar pătrund