* asta pentru a permite tuturor potenţialor beneficiari ai subvenţiei la bovine (carne şi lapte) să-şi depună în termen cererile
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) -Centrul Judeţean Brăila a anunţat că, în acest weekend, are program de lucru special pentru a primi dosarele de subvenţie ale beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine. Decizia a fost luată în contextul în care data limită de depunere expiră luni, 28 octombrie, iar până zilele acestea numărul de cereri înregistrate la agenţie este de circa 1.500 dintr-un total estimat de 4.000 de beneficiari. "În zilele de 26 şi 27 octombrie 2013, instituţia îşi va desfăşura activitatea în regim de program normal, respectiv între orele 8.00-16.00. Fac precizarea că una dintre condiţiile pentru primirea acestei forme de sprijin este ca solicitanţii să treacă mai întâi pe la medicul veterinar pentru ca acesta să le emită o adeverinţă care apare imediat în sistemul online al APIA. În plus, trebuie să aducă şi o adeverinţă de afiliere la una dintre asociaţiile crescătorilor de bovine", ne-a declarat Daniela Militaru, directorul executiv al APIA Brăila.
La nivelul judeţului nostru astfel de adeverinţe eliberează Asociaţia Crescătorilor de Taurine - Filiala Brăila şi Asociaţia Crescătorilor de Bovine, Ovine şi Caprine "Lali Zăvoaia".
* asta pentru a permite tuturor potenţialor beneficiari ai subvenţiei la bovine (carne şi lapte) să-şi depună în termen cererile
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) -Centrul Judeţean Brăila a anunţat că, în acest weekend, are program de lucru special pentru a primi dosarele de subvenţie ale beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine. Decizia a fost luată în contextul în care data limită de depunere expi