Crestinii ortodocsi sãrbãtoresc în fiecare an, pe 26 octombrie, pe Sf. Mare Mucenic Dumitru. În popor, sãrbãtoarea mai este cunoscutã si sub numele de Sânmedru ori Sâmedru.

Hagiografia traditionalã spune cã Sfântul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticrestine de sub împãratului Diocletian, sau poate în timpul împãratului Galerius. Alte izvoare ne spun cã Sfântul Dumitru era un nobil, ofiter, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului cã l-a mãrturisit pe Iisus Hristos, a fost martirizat în jurul anului 306 la 26 octombrie, cu lancea la Tessalonic, iar în loc de sânge din trupul sãu a iesit mir. Cruciatii din Evul Mediu l-au adoptat, ca si pe Sfântul Gheorghe, drept patron la lor. Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinti militari, atât în Biserica Ortodoxã, cât si în Biserica Catolicã de rit bizantin si de rit roman, se sãrbãtoreste la data de 26 octombrie. Acei crestini ortodocsi care urmeazã calendarul iulian îl sãrbãtoresc pe Sf. Dumitru la 8 noiembrie. Sã nu se facã confuzia între Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir, si Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), sãrbãtorit în Biserica Ortodoxã Românã la 27 octombrie. Dupã hramul Sfintei Parascheva, zilele Sfintilor Dumitru sunt ultima si cea mai importantã sãrbãtoarea din toamnã, care, dupã obiceiuri pastorale, marcheazã începutul iernii. În credintã popularã, anul este împãrtit în varã si iarnã. Dacã Sfântul Gheorghe încuie iarna si înfrunzeste întreaga naturã, Sfântul Dumitru desfrunzeste codrul si usucã toate plantele. Dacã în grãdinã, a rãmas vreo floare neculeasã si este încã frumoasã si neofilitã, nu o rupe. Se spune ca frumusetea ei este înspre alinarea sufletelor celor morti. Existã credinta cã în aceastã zi cãldura intrã în pãmânt si gerul începe a-si arãta coltii. Sfântul Dumitru, Sâmedrul, „plãcut lui Dumnezeu pentru b