-AA+A

Asta face, pe româneşte, o asimptotă: tândăleşte. Merge tanda-manda. Ea tinde şi îşi atinge obiectivul folosind un argument ce frizează infinitul leneş... Cred că de la „a tinde” naşte la români o vastă paradigmă. De aici probabil avem şi tindă. Din tindă, cum ştim, poţi să tânjeşti în a intra în toate odăile unei case tradiţionale româneşti. Poţi intra în camera de parade sau în camera de rând (de dinapoi). Tot din tindă poţi fi poftit în cămara cea cu putini şi bărbinţe cu brânză. Sau poţi urca în pod, pe o scară ce scârţâie dintotdeauna. Tot de la a tinde, tindere, s-au extins voroave ca: tendinţă, tendon, atingere, întindere, întingere, întinsoare (bătrânii întingeau cu mămăliga în fasolea frecată doar cu frumuşelul, pentru a ajunge strachina la toată casa). Şi poate tot în această înrâurire etimologică se regăseşte tangibil şi tangent. Nu ştiu sigur ce-i cu tangaj şi celebrul dans tango... Famiglia latină e o mare taină...

De fapt, asta derivă şi din personajul Tândală: nătângie si stângăcie. Tândală jinduieşte („jindar”, să ştiţi, vine de la „jind”). Tândală îşi mai pune cingeauă pe pereţi, tatonează în mare taină şi se tânguie de toate cele. Poate de aceea face un bun... tandem cu Păcală: cel din urmă pare o ţâră mai operativ...

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet