Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POLIŢIŞTI ROMÂNI pe străzile Londrei. Ei vor căuta infractori din Estul Europei

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 octombrie 2013 ·

Poliţişti români şi polonezi lucrează alături de poliţia Metropolitană din Londra pentru a reduce numărul de infracţiuni comise de imigranţii est-europeni.

Agenţii vor participa la Operaţiunea Nexus, care ţinteşte scăderea numărului de infracţiuni comise de străini în Anglia.

Opt poliţişti români şi trei din Polonia iau parte la iniţiativa finanţată de Uniunea Europeană cu 1,5 milioane de euro. Aceştia vor lucra doi ani în Anglia, în schimburi de câte şase şi trei luni, şi vor fi ajutaţi de o secţie de informaţii locală.

Operaţiunile vizează combaterea crimei organizate, a traficului de persoane şi a prostituţiei sau incidentelor violente.

Poliţiştii vorbesc foarte bine limba engleză şi provin din rândul detectivilor din România şi Polonia. Ei nu au dreptul să facă arestări, astfel că vor fi însoţiţi de agenţi britanici.

"Aceste ţări au făcut un pas uriaş când au decis să ia parte la iniţiativa noastră de a reduce numărul de infractori străini din Anglia şi pentru a le oferi sprijin victimelor", a spus comisarul-adjunct Mark Rowley.

"Rolul lor va creşte cu timpul şi vom încerca să le maximizăm eficienţa. La început, ei îi vor ajuta pe agenţii britanici cu informaţii. Încercăm să adunăm mereu cât mai multe date despre infractori, iar poliţiştii români şi polonezi pot să se ferească mai uşor de pericole având în vedere că ştiu limba acestora", a adăugat acesta.

Abasadorul României la Londra, Ion Jinga, speră că proiectul să fie unul de succes.

"Este o iniţiativă finanţată de Comisia Europeană care marchează un pas important în cooperarea deja excelentă dintre poliţia română şi cea britanică", a spus acesta.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: NESMIȚIRE pe bani EUROPENI. Nevoiaşii primesc ALIMENTELE SĂRĂCIEI cu ţârâitaSTENOGRAME HIDROELECTRICA. Brădean: “Deci, eu presupun că, în afară de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 59 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°