Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două mumii vechi de peste o mie de ani, descoperite intacte într-un sit preincaş din Peru

Publicat in Romania TV, vineri 25 octombrie 2013 ·

Mumiile precolumbiene ale unui copil şi unui adult, datând din urmă cu cel puţin o mie de ani, au fost descoperite intacte într-un sit preincaş dintr-un cartier rezidenţial din Lima, capitala statului Peru, a anunţat, joi, arheologul care coordonează activitatea din acel sit.

"Este una dintre descoperirile cele mai importante în peste trei decenii de săpături, pentru că ambele mumii sunt intacte", a spus Gladys Paz, precizând că descoperirea a fost făcută cu cinci zile înainte, scrie Mediafax.

Mumiile se aflau în vârful unui trunchi de piramidă înalt de 20 de metri situat în complexul "huaca" (sit religios, în limba quechua) de la Pucllana, din Miraflores, un cartier rezidenţial din Lima.

Gladys Paz a precizat că arheologii nu s-au atins de mormânt, rămas intact, cu resturile din ofrandele şi obiectele care au însoţit mumiile, în special vase din teracotă, 12 saci din pânză şi rămăşiţele a trei cobai (consumaţi încă şi astăzi în Peru). După părerea ei, copilul care l-a însoţit pe adult a fost sacrificat.

Acesta a fost doar cel de-al treilea mormânt găsit intact din rândul celor peste 70 de morminte descoperite în "huaca" Pucllana, un spaţiu de şase hectare, consacrat altădată ceremoniilor religioase şi funerare.

Arheologii au descoperit în 2010 mumia unei fete în vârstă de 13 ani, iar apoi, doi ani mai tâziu, rămăşiţele pământeşti ale unei femei însoţite de patru copii.

Piramida a fost construită în timpul civilizaţiei Wari, între anii 800 e.n. şi 1.000 e.n., potrivit directoarei proiectului, Isabel Flores.

În Lima se găsesc aproape 350 de "huacas", cele mai multe dintre ele fiind prehispanice. Adeseori aflate lângă imobile şi clădiri sau chiar strivite de urbanizarea uneori "anarhică", aceste morminte oferă privitorilor una dintre rarele mărturii despre trecutul prehispanic peruan din capitala acestei ţări.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 18 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 47 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°