Saşa şi Atanas Rusev, un cuplu de romi din Bulgaria, sunt părinţii Mariei, fetiţa blondă descoperită într-o tabără de romi din centrul Greciei, confirmă testele ADN, anunţă Ministerul bulgar de Interne.
"Testele ADN au arătat că Saşa Rusev este mama biologică şi Atanas Rusev este tatăl biologic al fetiţei Maria", supranumită de presă drept "îngerul blond", a declarat Svetlozar Lazarov, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne.
Soţii de etnie romă Atanas şi Saşa Rusev, care trăiesc în Bulgaria şi sunt suspectaţi că şi-ar fi vândut fetiţa născută în Grecia unui cuplu de romi, au şi alţi copii la fel de blonzi ca Maria şi care chiar seamănă cu aceasta. Soţii Rusev, în vârstă de 35 şi, respectiv, 38 de ani, locuiesc cu cinci dintre cei nouă copii ai lor, într-o cameră în care singurul mobilier este reprezentat de o sobă pe lemne şi un pat dublu. Părinţii, şomeri, trăiesc din ajutor social şi munci ocazionale.
Maria a fost descoperită de autorităţi într-o tabără de romi din centrul Greciei, existând suspiciuni de răpire.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »