- Alături de măceşe, sursa cea mai accesibilă de vitamina C este cătina -
Deşi fac parte din familii botanice diferite - cătina albă, din familia Elaeagnaceae, iar cătina tibetană, din familia Solanaceae -, pot fi considerate "surori", atât prin denumirea populară, cât şi prin utilizarea lor terapeutică.
Zona de răspândire
Cătina albă se mai numeşte şi cătina de râu (se dezvoltă foarte bine pe albiile râurilor din zona de deal şi de munte), iar cătina tibetană (originară din Tibet, dar plantată în ultimul timp şi în România), este cunoscută şi sub denumirea comercială de goji. Ele sunt folosite în medicina populară (atât cea românească, cât şi cea chinezească) din cele mai vechi timpuri.
Recunoaştere
Deşi "surori", din anumite puncte de vedere, ele se deosebesc în primul rând prin aspectul lor morfologic. Astfel: cătina albă este un arbust spinos, cu ramuri albicioase şi frunze înguste, lanceolate, acoperite cu peri stelaţi, în special pe partea dorsală, dând aspect albicios, de aici şi denumirea de cătină albă. Organele de reproducere (florile) sunt dioice, adică pe o ramură se găsesc florile bărbăteşti, iar pe o altă ramură cele femeieşti. (Ginkgo biloba, prezentată într-un număr anterior al revistei "Formula AS", este tot plantă dioică, însă florile femeieşti şi cele bărbăteşti se găsesc pe arbori diferiţi). Fructele sunt de culoare galben-portocaliu cu o sămânţă tare, ele rămânând peste iarnă pe ramurile arbustului, iar gustul este acru-astringent. Ca materie primă, de la cătina albă se pot folosi şi frunzele, care se infuzează.
Cătina tibetană (goji) este un arbust cu ramuri lungi şi arcuite, foarte rar spinos - fructele sale fiind astfel mai uşor de recoltat, are frunzele lungi, ovale, de culoare verde, florile sunt hermafrodite, adică au atât organele femeieşti cât şi cele bărbăteşti.
