Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Robu: „Vreau să îi urez Majestăţii Sale la mulţi ani”

Publicat in Ziua de Vest, vineri 25 octombrie 2013 ·

Regele Mihai al României a ajuns la venerabila vârstă de 92 de ani. În 25 octombrie este ziua sa de naştere, dar o sărbătoreşte oficial în 8 noiembrie, de Sfântul Mihail şi Gavril. „Vreau să îi urez Majestăţii Sale la mulţi ani, multă sănătate, bucurii şi tot ce-i bun şi să-mi reiterez profunda admiraţie pentru personalitatea sa. Ca rector al Universităţii Politehnica din Timişoara i-am decernat Majestăţii Sale titlul de doctor Honoris Causa al acestei universităţi, în semn de profundă preţuire”, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

„Acum, la vârsta de 92 de ani, Regele Mihai rămâne una dintre personalitățile cele mai apreciate din România”

„Partidul Național Liberal adresează sincere felicitări Majestății Sale, Regele Mihai I al României, cu ocazia zilei sale de naștere. Ne reafirmăm respectul profund pentru personalitatea și realizările Majestății sale ca șef de stat și, mai recent, promotor al intereselor României ca factor de influență în rândul caselor regale ale monarhiilor europene și în rândul guvernelor democratice. Partidul Național Liberal care a fost, încă de la înființarea sa, un partener al instituției monarhice în realizarea celor mai importante reforme din istoria statului modern român, vede în Regele Mihai un exemplu de cum trebuie să fie un șef de stat. Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, reprezintă un reper moral al istoriei noastre, un simbol al decenței, al demnității umane și naționale. Regele Mihai a condus țara într-o perioadă istorică dificilă, în care lumea se afla în plin război mondial, iar România era dominată de crize politice succesive cauzate de începutul procesului de comunizare coordonat de sovietici. După actul curajos de la 23 august 1944, deși aflat la o vârstă fragedă pentru un om de stat, Majestatea Sa Regele Mihai a continuat să se opună, în ciuda riscurilor pe care și le asuma, planului Uniunii

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 9 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 40 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 19 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 33 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 40 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°