Formaţia Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), de echipa italiană Fiorentina, într-un meci din etapa a 3-a a grupei E a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Joaquin ('26), Matos ('34) şi Cuadrado ('69).
Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, a declarat joi seară, că meciul cu Fiorentina, pierdut cu scorul de 0-3, a fost frumos, cu multe ocazii, şi a precizat că încă se gândeşte că echipa sa va trece de faza grupelor Ligii Europa. "Din păcate, dacă nu reuşeşti să înscrii în faţa unei echipe care are o forţă reactivă fantastică e foarte greu să iei punct sau puncte la Florenţa. Din păcate acele două mari ocazii din primele 20-25 de minute se pare că ne-au costat. (...) La 1-0 la pauză lucrurile ar fi stat altfel. A fost un joc frumos, cu multe ocazii, dar plecăm cu zero puncte. Dar echipa noastră a arătat că îşi merită locul. Încă ne gândim la calificare", a spus Pustai, la Sport.ro.
Tehnicianul formaţiei Fiorentina, Vincenzo Montella, a declarat că elevii săi au meritat victoria, însă a subliniat că gorjenii au fost "o echipă bună". "Mi-a plăcut Pandurii. Ne-a pus în dificultate în prima parte. Fiorentina a meritat victoria, dar Pandurii a fost o echipă bună", a spus Montella.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), de echipa italiană Fiorentina, într-un meci din etapa a 3-a a grupei E a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Joaquin ('26), Matos ('34) şi Cuadrado ('69).
Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, a declarat joi seară, că meciul cu Fiorentina, pierdut cu scorul de 0-3, a fost frumos, cu multe ocazii, şi a precizat că încă se gândeşte că echipa sa va trece de faza grupelor Ligii Europa. "Din păcate, dacă nu reuşeşti să înscrii în faţa unei echipe care are o forţă reactivă fantastică e foarte greu să