Celebra găinuşă ce se află în grija Iuliei Albu îşi face cu prisosinţă datoria faţă de stăpână. Astfel, am aflat că, până în prezent, Lou Lou a făcut sute de ouă, spre încântarea stilistei, şi, drept mulţumire, a fost dusă în vizită la un cocoş.
Cum toate găinile fac ouă, nici cea a Iuliei Albu nu face excepţie. Am aflat chiar din gura stăpânei că, de mai bine de un an de când o are în grijă, Lou Lou a făcut câte un ou la două zile, în total peste 200. “Bineînţeles că face ouă pentru că e fericită. Acum este într-o pauză de două săptămâni, dar de obicei face câte unul la două zile", ne-a spus Iulia.
Din când în când, merge în vizită
Tot de la stăpâna sa am aflat că Lou Lou vizitează din când în când un cocoş care este la fel ca ea, adică cochin pitic. "O duc, din când în când, în vizită la cineva care are un cocoş şi au devenit prieteni." Stilista nu a recunoscut neapărat că cele două înaripate ar avea o relaţie, dar considerăm că nimeni nu poate şti cu siguranţă ce sentimente nutresc păsările una pentru cealaltă.
Ce se întâmplă cu ouăle
După cum a declarat în mai multe rânduri, Iulia Albu se foloseşte de ouăle găinuşei sale. Ea a spus presei că le consumă împreună cu fetiţa ei, Mikaela. Iulia are mare grijă de găinuşa sa şi a dovedit în mai multe rânduri că o tratează ca pe un membru al familiei. Aceasta a declarat că Lou Lou este mai bine îmbrăcată decât multe dintre vedetele autohtone şi că a fost aleasă după mai multe luni de deliberare, potrivit unui tipar comportamental.
"Are pampers personalizat în funcție de outfitul pe care îl port eu." - Iulia Albu
100 de euro a costat găinuşa Lou Lou.
Celebra găinuşă ce se află în grija Iuliei Albu îşi face cu prisosinţă datoria faţă de stăpână. Astfel, am aflat că, până în p