Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centric IT a anunţat că vrea să-şi mute majoritatea activităţilor în Iaşi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 25 octombrie 2013 ·

Compania olandeză Centric IT intenţionează să işi mute o mare parte a activităţii de dezvoltare de software în România. Ieri, s-a inaugurat cu mare fast noul birou din ansamblul Palas. Acesta are o suprafaţă de 1.100 mp, fiind situat în clădirea United Business Center 4.

Compania olandeză este prezentă în componenta office a complexului urbanistic din anul 2012, ocupând, în total, o suprafaţă de 1.500 mp. O dată cu inaugurarea noului birou, Centric IT şi-a lansat noua imagine. Compania a sărbătorit ieri evenimentul de rebranding, la finalul căruia a asigurat celor prezenţi un show cu lumini şi sunet, proiectat pe Palatul Culturii. Prezent la eveniment, Eelco Vissinga, directorul general Centric România a precizat că, în viitorul apropiat, firma olandeză urmăreşte dezvoltarea echipei din Iaşi. Potrivit oficialului Centric România, în ultimii trei ani în Iaşi, echipa a acumulat o experienţă considerabilă. “Colegii din Iaşi se integrează foarte bine în cultura Centric, realizând proiecte de dezvoltare a unor produse software de ultimă generaţie. Totodată sunt vorbitori fluenţi de limba engleză. Obiectivul nostru pe termen lung este să ajungem la un număr de 300 de angajaţi la compania noastră din Iaşi”, a adăugat Vissinga. În acest sens, Centric IT va intensifica în perioada următoare colaborarea cu universităţile din Iaşi, urmând a demara o serie de cursuri şi ateliere pentru studenţii interesaţi. Totodată, angajaţii cu vechime ai Centric IT vor acorda sprijin masteranzilor pentru realizarea lucrărilor de disertaţie în domeniu. De asemenea, oficialii Centric IT au transmis că au în plan şi derularea unor stagii de practică pentru studenţii interesaţi de proiectele companiei.

Compania olandeză Centric IT intenţionează să işi mute o mare parte a activităţii de dezvoltare de software în România. Ieri, s-a inaugurat cu mare fast noul birou din

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 47 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Autostrada Sibiu-Pitești. Are loc străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4

Capital acum 55 minute
Străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești este un pas esențial în realizarea unui proiect de infrastructură așteptat de decenii. Finalizarea Autostrăzii Sibiu-Pitești va reprezenta un salt major pentru inf

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°