Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Felix Alexa: „Trăind în România, am devenit mult mai cinic“

Publicat in Adevarul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Regizorul Felix Alexa spune că realitatea sufocantă de la noi l-a făcut să ţină cont de ea şi să o reflecte, cu cinism, în ultimul său spectacol, „Revizorul“ de Gogol, care a avut recent premiera la Teatrul Naţional din Bucureşt.

O scenă invadată de maldăre de dosare, care ajung până sus de tot. În difuzoare răsună „Requiemul“ lui Mozart. La un moment dat, se aprind nişte faruri şi o maşină luxoasă vine încet spre public, printre coloanele groase de dosare. Este un BMW. Maşina se opreşte şi, în acordurile grandioase ale muzicii lui Mozart, începe să se decapoteze uşor-uşor. După ce plafonul intră cu eleganţă în zona portbagajului, un domn îmbuibat se dă jos din maşină. E primarul. Exact când se termină partea din „Requiem“, „Lacrimosa“, se aude, trântită, o portieră sănătoasă de BMW. Este scena de început a spectacolului „Revizorul“ montat de Felix Alexa la Teatrul Naţional din Bucureşti. O scenă de graţie, în care baletul BMW-ului de baron local pe „Requiemul“ lui Mozart spune foarte multe despre cum vor fi abordate lucrurile în spectacol. Şi, desigur, despre societatea românească de azi.

M-am întâlnit cu Felix Alexa la TNB şi am purtat discuţia următoare lângă decorurile din spectacolul său: maldărele de dosare, după care stătea ascuns un BMW, acoperit cu prelată.

„Weekend Adevărul“: În Caietul-program al spectacolului, spui: „«Revizorul» este poate cel mai actual spectacol pe care l-am făcut vreodată“. Cum aşa?

Felix Alexa: M-am referit la faptul că actualitatea lui este imediată. Am făcut multe spectacole actuale, dar într-un sens mult mai subtil. De data aceasta, legătura cu realitatea e de-a dreptul violentă. În „Revizorul“, am încercat, pe de-o parte, să leg spectacolul de o realitate care este atât de prezentă încât ne sufocă (o vedem la televizor, în viaţa de zi cu zi, pe stradă) şi, pe de altă parte, am încercat să păstrez niv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 14 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°