M-am întristat mereu cînd am aflat cîţi scriitori basarabeni şi-au dorit să ajungă la un tîrg de carte în România, ba mai mult, şi-au dorit să ajungă la lansările propriilor cărţi, dar nu au putut din cauze care nu ţin de ei. Tot aşa cum m-a întristat şi dispariţia unui şir de reviste literare de la Chişinău, reviste care au constituit un fenomen în viaţa culturală a intelectualităţii basarabene, începînd cu anii ’90 şi pînă în prezent, cum ar fi, de exemplu, Contrafort.

Ştim cu toţii, pe de rost, replica deja consacrată despre „tinerii basarabeni care aduc în literatura română un aer proaspăt, un plus de originalitate şi de exotism“. Pe de o parte, exotismul basarabenilor îi face interesanţi şi chiar necesari în spaţiul cultural românesc. Pe de altă parte, tocmai din cauza acestui exotism sînt percepuţi deseori ca nişte outsideri. Şi oricît ne-am strădui să arătăm sau să credem că nu există probleme de receptare, de comunicare, hotare imaginare sau reale, realitatea ne demonstrează contrariul. Şi probabil că vor mai exista probleme atîta vreme cît accesul în România le va fi îngreunat artificial oamenilor de cultură basarabeni de procesul amplu şi dificil de obţinere a vizelor, atîta timp cît pentru publicaţii literare care apar la Chişinău nu se vor mai găsi bani, iar revistele şi cărţile româneşti vor ocupa un spaţiu mai mult simbolic în librăriile de peste Prut şi viceversa.

E adevărat că, în ultimii ani, comunicarea prin intermediul Internetului a diminuat frustrările cauzate de distanţele fizice sau administrative. Virtualul facilitează comunicarea în timp real, accesul la ultimele noutăţi literare şi culturale, oferă chiar posibilitatea de a participa de la distanţă la evenimente literare, multe dintre acestea postîndu-se ulterior pe internet sau chiar, uneori, transmiţîndu- se live. Există şi un constant schimb de opinii pe platfo