Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La plimbare cu autobuzul electric: cum a făcut Robu glume pe seama “stației” de la sediul PDL

Publicat in Press Alert, vineri 25 octombrie 2013 ·

Lux pe şoselele Timişoarei. Cele două autobuze electrice puse la dispoziţie de compania Cefin Regiei Autonome de Transport Timișoara, unul pentru 30 de zile şi altul pentru zece zile, au sosit în urbea de pe Bega. La ceremonia ţinută în sala de consiliu a primăriei, edilul şef Nicolae Robu a menţionat că „în Timişoara acordăm mare atenţie transportului în comun aşa cum am făcut cunoscut asta în mai multe rânduri avem un parc de troleibuze în bună stare achiziţionate cu câţiva ani în urmă şi ne vom strădui să dezvoltăm acest parc şi, de asemenea, ne vom strădui să reabilităm o parte din tramvaiele pe care le avem. Achiziţia de noi tramvaie va putea fi făcută din 2015. Reiterez hotărârea noastră de a nu mai achiziţiona în Timişoara autobuze cu motor termic, ci numai autobuze cu motor electric. Credem că ne mişcăm pe coordonatele care au fost trasate de înaintaşii noştri care au fost preocupaţi ca în Timişoara să se întâmple lucruri în premieră privind transportul în comun”.

Directorul RATT, Ioan Goia, a explicat că astfel de autobuze sunt utile pentru rentabilizarea transportului în comun şi că speră ca muncipalitatea să poată face o astfel de investiţie în astfel de vechicule. Şi, totuşi, momentan, municipalitatea mai are de plătit rate pentru autobuzele achiziţionate în anul 2010. Nu numai asta, dar de anul viitor aproape 40 de autobuze vor avea nevoie de motoare schimbate, investiţie care se ridică la cel puţin 40.000 euro per vechicul. Din lista de detalii tehnice oferite de reprezentanţii companiei s-a remarcat un aspect: faptul că un autobuz obişnuit poluează cât 30 de maşini şi că, prin punerea în cicrulaţie a unui autobuz electric, s-ar face o economie de 35.000 de euro pe an cu combustibilii. Preţul unui autobuz electric este ţinut la secret, asta pentru că la nivel mondial sunt puţin producători şi sumele de achiziţie sunt stabilite la licitaţii, sp

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°