32 de societăţi comerciale din Ploieşti au probleme cu justiţia şi conturile blocate. Ele au pus botul la propunerile indecente de evaziune fiscală şi spălare de bani, efectuate în principal de triunghiul format din Răzvan Alexe, Marcel Păvăleanu şi Preda Bogdan (Bijucă). Avem de-a face cu cel mai de impact dosar economic din Prahova, în ultimii ani. Nu e vorba de prejudiciul calculat de procurori, ci de impactul economic pe care l-ar putea avea acest dosar, care ar lăsa pe drumuri mii de oameni, angajaţi la firmele care au intrat în combinaţiile pe care vi le povestim, începând de azi.
Am fost amenințat de Răzvan Alexe, în mai multe rânduri. De fiecare dată când mă vedea, îmi explica foarte serios că nu înțelege ce am cu el, de ce scriu despre el, în condițiile în care el este un economist cu școală și un afacerist onest. O spunea atât de convins, încât o dată chiar m-am întrebat dacă nu cumva îl judec greșit pe om. Nu l-am judecat greșit, pentru că faptele unuia ca Răzvan Alexe nu pot fi judecate greșit. Cu un tupeu fantastic, ajutat de vrăjeala asta ieftină și de niște locotenenți care nu aveau nicio problemă să recurgă la violență pentru a-și atinge scopul, Alexe a reușit să își desfășoare activitățile infracționale fără probleme. Desigur, a fost ajutat foarte
mult de instituțiile statului, conduse de oameni puși de foarte multe ori politic în funcții. Și a beneficiat, de-a lungul timpului, așa cum am mai scris, de protecție politică. În special de la PSD, dar nu numai, așa cum s-ar putea aștepta mulți. Mi-aduc aminte, în 2008, după ce Volosevici a câștigat alegerile, Alexe și Roberta Anastase dansau, noaptea, la o terasă din Ploiești, Alexe alegând atunci să-și pună mercenarii în slujba candidatului PDL, nu al celui de la PSD. Pentru asta, Alexe nu a avut probleme cu justiția, în perioada 2008-2012, asta dacă vă întrebați cum a reușit omul să aib