Patru scriitori în căutarea unei lumi fără televiziuni. Rezumând, asta şi-ar fi dorit să vadă o parte a auditoriului prezent joi seara, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. Şi chiar unii dintre invitaţii de onoare. Ce are a face creaţia literară cu jurnalismul? De ce apar pe micul ecran oamenii ăştia? De ce împacă dânşii literatura cu expunerea mediatică?

Daniela Zeca-Buzura, Florin Iaru, Cristian Teodorescu şi Stelian Tănase au fost puşi în postura de a vorbi despre ei înşişi ca personaje. Ca personaje de televiziune, misiune dificil de întreţinut, atunci când cariera ta trebuie să fie, în percepţia ipocrită a unora dintre cititori, asemănătoare cu a unui pustnic a cărui faţă se arată mai rar decât cometele pe cer.

Întâlnirea, moderată de Cătălin Sava, a durat aproape două ore şi a fost transmisă în direct de TVR 2.„Eu sunt plătit să fiu Tănase"

Publicul i-a avut în imediata sa apropiere pe patru scriitori, cunoscuţi de multă lume, în primul rând pentru că apar la televizor sau pentru că şi-au legat destinele, în ultimele două decenii şi mai bine, de diverse produse din presa românească tipărită sau electronică. Pe Stelian Tănase, lumea îl ştie ca unul dintre „părinţii fondatori” ai revistei „22” şi ca pe domnul ăla care vorbeşte cu Dinescu pe micul ecran. Daniela Zeca-Buzura este, de ani buni, jurnalist la televiziunea publică şi a condus defunctul (din păcate) TVR Cultural. De numele lui Florin Iaru şi Cristian Teodorescu se leagă o bună parte din destinul „Academiei Caţavencu” şi, mai nou, al „Caţavencilor”. Cristian Teodorescu, nume cunoscut, de altfel, şi de la Radio Europa Liberă. Când au avut oamenii ăştia, atât de asemănători ca destin, atât de diferiţi luaţi în parte, să facă şi presă şi să scrie şi literatură? Ce i-a apucat? Mai au vreo şansă de a le explica unora dintre consumatorii de media şi de literatură că una e