Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arțari și salcâmi, plantați în cartierul Sud în cadrul PIDU

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Un ”furnicar” de muncitori îmbrăcați în salopete verzi au ”invadat” ieri strada Cpt. Crețu Florin din cartierul Sud, pentru a planta arbuști și copaci, în cadrul proiectului Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), implementat de Primăria municipiului Focșani în zona de Sud a orașului, cu finanțare europeană.

Muncitorii, de la firma Romprest (care a câștigat contractul pentru reabilitarea spațiilor verzi), au plantat salcâmi, arțari și gard viu, în zonele unde sunt condiții în prezent pentru astfel de lucrări. Astfel, plantări sunt realizate în zona ANL, pe străzile Cpt. Crețu Florin, Aleea Parc și pe Bulevardul București, dar și pe mai multe străzi din cartierul Mândrești, după cum ne-a informat Cristina Costin, șeful Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Focșani. Această activitate va continua până la sfârșitul lunii noiembrie, înainte de intrarea în iarnă și va fi reluată din primăvară. În această vară, în zonele menționate, a fost plantat și gazon. Termenul de finalizare a lucrărilor pentru reabilitarea spațiilor verzi, în cadrul PIDU, este decembrie 2014, iar pentru reabilitarea străzilor septembrie 2014.

PIDU cuprinde trei proiecte: ”Reabilitare și modernizare spații publice urbane în zona de acțiune sud-est”, ”Modernizare și extindere spații verzi în zona de acțiune sud-est” și ”Sistem de supraveghere pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității”. Acestea vizează modernizarea și reabilitarea străzilor și trotuarelor din cartierul Sud, Laminorul și Mândrești, modernizarea a 22 de stații de autobuz și crearea a altor trei stații noi, crearea de noi piste pentru bicicliști, reabilitarea parcărilor, modernizarea și extinderea spațiilor verzi și introducerea unui sistem de supraveghere video stradal.

PIDU este cofinanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 – Axa priori

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 54 minute
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 38 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 2 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum o ora
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°