Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vrea guvernul de la Budapesta să elimine creditele ipotecare în valută

Publicat in Gandul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Guvernul de la Budapesta vrea să elimine în următorii 3-5 ani împrumuturile ipotecare în valută şi intenţionează să introducă un program de reducere cu până la 20% a ratelor lunare plătite de persoanele cu astfel de credite, a declarat ministrul Economiei, Mihaly Varga.

Trebuie să avem grijă să nu scufundăm sistemul bancar, întrucât mai multe bănci nu ar putea face faţă unor pierderi similare celor înregistrate în programul de plată anticipată derulat în 2011, a spus Varga, vineri, într-un interviu pentru postul de televiziune M1, citat de Bloomberg.

Băncile din Ungaria au pierdut 1,7 miliarde de dolari în 2011, după ce statul a impus ca instituţiile de credit să accepte plata anticipată de către persoanele care au împrumuturi ipotecare la cursuri sub cele de pe piaţa valutară. Peste 156.000 de credite au fost achitate prin acest program.

Premierul Viktor Orban a promis să reducă povara împrumuturilor ipotecare în valută asupra populaţiei. Partidul condus de Orban, aflat la guvernare, se va confrunta anul următor cu alegeri. Precedentele iniţiative ale executivului nu au reuşit să ajute circa 500.000 de persoane, care au credite de aproape 17 miliarde de dolari.

Ratele populaţiei au crescut puternic în urma deprecierii forintului în contextul crizei financiare, iar 20% din creditele ipotecare în monedă străină au devenit neperformante, potrivit datelor băncii centrale.

Băncile, care au termen până la 1 noiembrie să prezinte soluţii proprii, vor rata termenul limită, a declarat joi Varga.

Ministerul Economiei lucrează "la capacitate maximă" la programul pentru împrumuturi ipotecare şi discută în permanenţă cu banca centrală. Guvernul va analiza propunerile la 30 octombrie.

OTP, cea mai mare bancă din Ungaria după active, concurează în cea mai mare parte cu instituţii de credit străine, între care UniCredit, KBC, Erste Gr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°