Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serile FILIT: Cum a refuzat Herta Müller colaborarea cu Securitatea şi cine ar putea fi următorul scriitor român care ia premiul Nobel

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

IAŞI. Scriitoarea Hertha Müller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, a anunţat managerul festivalului Dan Lungu.

Potrivit programului anunţat iniţial de organizatori, Herta Müller urma să participe vineri la o dezbatere în cadrul Serilor FILIT, pe scena Naţionalului ieşean, însă prezenţa scriitoarei la Iaşi nu a fost posibilă din cauza unei operaţii la care aceasta a fost supusă săptămâna trecută.

Managerul FILIT Iaşi Dan Lungu a precizat vineri seară în debutul unei dezbateri, la care a fost prezent şi Ernest Wichner, directorul Literaturhaus din Berlin, că scriitoarea Herta Müller va fi „cu siguranţă” prezentă la ediţia FILIT din 2014.

„După operaţie, doamna Müller este în stare stabilă. Ne exprimăm solidaritatea şi o aşteptăm la ediţia a doua a festivalului de la Iaşi. Cu siguranţă ne vom bucura de prezenţa dumneaei”, a spus Dan Lungu.

Directorul Literaturhaus Berlin, Ernest Wichner, originar din Banat, susţine că a cunoscut-o pe Herta Müller când aceasta avea 15 ani, spunând că Securitatea a încercat să o racoleze în repetate rânduri, dar aceasta a refuzat colaborarea.

„Ea lucra ca traducătoare la Tehnometal din Timişoara. trebuia să traducă texte pe care să le înţeleagă muncitorii. Securitatea a încercat să o recruteze, dar fără succes. Zilnic, veneau la ea, dar a refuzat”, a povestit Ernest Wichner.

Directorul Literaturhaus Berlin susţine că este convins că un scriitor român care trăieşte în ţară va lua premiul Nobel pentru literatură, el opinând că acesta ar putea fi Mircea Cărtărescu.

„Va lua sigur cineva. Mircea Cărtărescu e un candidat serios. Eu cred că va lua sigur”, consideră Ernest Wichner.

IAŞI. Scriitoarea Hertha Müller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, a anunţat managerul festivalului

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 16 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 58 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°