Mă, fraților! Bag seama că liberalii ăștia din Prahova sunt tare nepricepuți cu capu’, dar nu mă mir. De când l-au schimbat pe Semcu cu Roșca, tot sub masa PSD-ului le-a rămas locul și cum să fie altfel când uniunea asta între sociali și liberali nu își mai avea rostul, după terminarea alegerilor, că nu vinzi mere și cartofi la grămadă. Ultima glumă a PNL Prahova este ”poziția” cu privire la introducerea unei noi taxe pentru ploieșteni, pe parcarea de la bloc. Într-un comunicat de presă, semnat de liderii PNL pe județ și pe municipiu, primarul Bădescu e tras de mânecă în legătură cu subiectul care, vezi, Doamne!, nu prea e documentat corespunzător, cât să-și facă populația și liberalii o părere corectă. Nu comentez că, fiind vorba de parcări, liberalii și-au intitulat demersul ”Atenție la viteză!”. Știu, vreți pauză de râs. Nu mă interesează ce a publicat Primăria Ploiești pe site, că proiect, că dezbatere, marș! Taxa pe parcarea de la bloc nu trebuie să existe, ar fi un abuz și basta! Or, peneliștii nu sunt contra taxei – i-ar spânzura pesediștii de primul stâlp -, doar se fac că le pasă de cetățean, mimând o oarecare opoziție la atacul financiar local. Acțiunile – să le numim așa – de felul ăsta sunt o consecință a incapacității PNL de a se desprinde dintr-o alianță sau alta și de a-și construi o coloană vertebrală proprie și sănătoasă, intelectual și moral, care să facă din mișcarea liberală o alternativă la comunismul cu față umană. O stare în care PNL se complace la nivel național și care produce electoratului icneli repetate.
Mă, fraților! Bag seama că liberalii ăștia din Prahova sunt tare nepricepuți cu capu’, dar nu mă mir. De când l-au schimbat pe Semcu cu Roșca, tot sub masa PSD-ului le-a rămas locul și cum să fie altfel când uniunea asta între sociali și liberali nu își mai avea rostul, după terminarea alegerilor, că nu vinzi mere și cartof