Deputatul conservator Ovidiu Raeţchi a depus o iniţiativă legislativă care vizează crearea instituţiei Avocatul Diasporei, potrivit unui comunicat de presă.
"Avocatul Diasporei este denumirea dată adjunctului Avocatului Poporului specializat în drepturile românilor din afara graniţelor ţării. Rolul Avocatului Diasporei este acela de a apara drepturile şi interesele cetăţenilor români rezidenţi în străinătate în raporturile acestora cu instituţii publice române. Avocatul Diasporei vine în sprijinul românilor cu rezidenţa peste hotare care se consideră victime ale unor abuzuri din partea instituţiilor române şi corectează erorile şi tergiversările administraţiei publice române în rezolvarea solicitărilor cetăţenilor români din străinătate", se arată în comunicat.
Deputatul precizeză că avocatul românilor din afara graniţelor ţării nu va fi numai un instrument de gestionare eficientă a conflictelor dintre cetăţean şi administraţia publică, ci şi un mecanism de debirocratizare a procedurilor administrative şi de eficientizare a acestora.
Potrivit sursei citate, avocatul Diasporei ar verifica corectitudinea şi celeritatea procedurilor administrative dezvoltate de instituţiile publice române şi reprezentanţele statului român din străinătate, ar raporta abuzurile comise de instituţiile publice administrative şi diplomatice, ar lua măsurile necesare pentru a corecta ineficienţa şi întârzierile din administraţie care afectează în mod negativ cetăţenii români care trăiesc în străinătate.
"În plus faţă de sediul central de la Bucureşti, birouri ale Avocatului românilor din afara graniţelor ţării pot fi organizate, în limita bugetului alocat pentru funcţionarea instituţiei, în statele în care îşi au rezidenţa peste 3.000 de cetăţeni români. Ambasadele României vor asigura, în limita posibilităţilor, spaţiile necesare pentru funcţionarea birourilor Avoca