Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficial MAE, despre poziţia lui Corlăţean privind vizele pentru Canada: Oricine poate vorbi în nume personal

Publicat in Adevarul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe George Ciamba a evitat să precizeze care este poziţia României în privinţa acordului de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada. În schimb, consideră că ministrul de Externe Titus Corlăţean “poate vorbi în nume personal”.

„Cred că ar trebui în primul rând să ne referim la contextul în care a avut loc declaraţia. Nu cred că ministrul român de Externe a legat cele două subiecte- acordul de liber-schimb dintre Canada şi UE şi subiectul vizelor, ci cred că, prin anunţul care a fost făcut simultan, potrivit căruia Canada renunţă la vizele pentru Cehia, în paralel cu semnarea şi finalizarea acordului de comerţ liber UE-Canada, de fapt a apărut o legătură destul de clară”, a afirmat Ciamba, la Digi 24.

Oficialul MAE susţine, însă, că ministrul Titus Corlăţean nu ar fi condiţionat semnarea acordului de liber-schimb, ci ar fi adresat o simplă cerere.

“În momentul în care lucrurile sunt anunţate împreună, este clar că există o relaţie între ele. Noi am avut demersuri dintotdeauna pe ridicarea vizelor, bazate pe promisiunile autorităţilor canadiene. Este clar că nu a fost vorba de o metodă care să aibă în vedere date statistice, ci o chestiune comunicată în cheie politică. Noi am condiţionat? Noi am cerut. Nu cred că este vorba de faptul că am creat noi un nou set de criterii, e vorba de principiile fundamentale ale Uniunii”, a mai spus Ciamba.

În schimb, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe consideră că România ar trebui „să se bucure că autorităţile canadiene au înţeles despre ce e vorba”.

“Eu cred că noi ar trebui să ne bucurăm de faptul că autorităţile canadiene au înţeles despre ce e vorba. Sunt gata să discute în plan bilateral. Vorbim, totuşi, de un spaţiu de valori, de un lucru care vi s-ar părea paradoxal: să circule bunurile liber, dar cetăţenii să aibă nevoie de v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 13 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°