- Ne reîntâlnim într-o perioadă de mare sărbătoare pentru dvs.: în toamna aceasta împliniţi 70 de ani de viaţă şi 50 de ani de carieră! Trăiţi o stare aparte sau vârtejul preocupărilor cotidiene banalizează emoţia aniversărilor?
- Ei, fireşte, există o anumită doză de emoţie! E totuşi o toamnă de referinţă în calendarul vieţii mele. Însă eu nu am acel gen de emoţie melancolică sau chiar tristă, pe care am întâlnit-o la alte persoane de-o vârstă cu mine. Asta, probabil, pentru că eu "sufăr" de un optimism congenital, ceea ce mă ajută să găsesc mereu pozitivul şi frumosul din orice situaţie. Aşa că emoţiile mele sunt marcate de o stare de frenezie de-a dreptul primăvăratică. (râde)
- Faceţi, uneori, şi bilanţuri?
- Da, să ştii că am făcut. Am stat şi mi-am rememorat cu ochii minţii întreaga viaţă şi de-aici chiar mi-a venit ideea de a aşterne o parte dintre aceste amintiri într-o carte. Mi se sugerase de mai multe ori să încropesc un astfel de volum, dar niciodată nu luasem sugestia asta în serios. Acum însă m-am decis. În orice caz, trăgând linie, îţi mărturisesc că sunt foarte mulţumit de felul în care a decurs existenţa mea. Sunt 70 de ani în care am izbutit - prin forţe proprii, dar, în primul rând, cu ajutorul lui Dumnezeu - să-mi fac o familie frumoasă, închegată (la gândul ăsta îmi creşte inima-n piept precum cozonacul!), în faţa căreia simt mereu dorinţa să fac o reverenţă adâncă, pentru că, dacă n-aş fi avut familia lângă mine, sunt sigur că nici jumătate din ceea ce înseamnă cariera mea nu s-ar fi realizat. Deşi a ajuns să fie aproape un clişeu, în cazul meu e chiar adevărat: familia a reprezentat şi reprezintă principala sursă de energie şi supremul refugiu din calea lumii dezlănţuite. Apoi, am izbutit să fiu prieten şi să dobândesc prieteni sinceri şi statornici, oameni care-mi sunt literalmente pre
