O dublă cât un întreg sezon, cam aşa ar putea fi definit meciul din această seară al poloiştilor orădeni. De la ora 20.30, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu,echipa campioană a României susţine manşa tur din cadrul play-off-ului Ligii Campionilor în compania puternicei formaţii ruse, Sintez Kazan.
Adversar de calibru
Poloiştii pregătiţi de antrenorul Dorin Costrăş se află în faţa unei adevărate provocări,fiind la doi paşi de o nouă prezenţă în grupele celei mai importante competiţii continentale. Pentru a-şi menţine şansele, campionii României au nevoie de o victorie la cât mai multe goluri diferenţă înaintea returului programat în Rusia peste două săptămâni. Chiar dacă nu este Pro Recco sau Primorje Rijeka, formaţii din elita polo-ului european, Sintez Kazan poate fi considerată o forţă în acest sport, fiind un conglomerat de jucători internaţionali, dar şi un club cu un buget impresionant, mult peste cel al orădenilor. "Locul campioanei României este în Liga Campionilor, de aceea vom lupta pentru a ne atinge acest obiectiv, chiar dacă întâlnim un adversar puternic" - susţine antrenorul Dorin Costrăş. De remarcat faptul că în turul doi preliminar, Sintez Kazan a depăşit campioana Spartak Volgograd, formaţie cu care CSM Digi Oradea remizase în cadrul turneului de la Kragujevac, din prima fază a preliminariilor.
Duel fratricid
Un aspect interesant în dubla CSM - Sintez va fi duelul fraţilor Pijetlovic. Gojko va apăra poarta CSM-ului, în timp ce Dusko va încerca să-i dea gol în calitate de component al formaţiei ruse. Jucătorii orădeni sunt optimişti înaintea meciului cu Sintez, însă, sunt conştienţi de faptul că pentru a obţine calificarea, au nevoie de o prestaţie foarte bună, similară cu cea din sfertul trei al meciului cu Szolnok, atunci când CSM Digi s-a comportat precum o echipă puternică a polo-ului european. Partida din această sear