Cînd a început seria de spectacole prin care reinterpreta pentru cei mari poveştile humuleşteanului, la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, cu OO!, Alexandru Dabija a reuşit performanţa de a atrage atenţia asupra proiectului său regizoral printr-o creaţie în care inventivitatea, cititul printre rînduri şi buna dispoziţie aduceau în faţa publicului un altfel de Ion Creangă. Am văzut producţia la premieră şi încă de vreo cîteva ori prin ţară, prin festivaluri importante, pentru că vestea năstruşniciei lui Dabija şi a coechipierilor săi pietreni s-a dus rapid peste tot. De-atunci (era în 2007), Dabija a continuat să-l tălmăcească pe Ion Creangă într-o lectură scenică proprie, cu Absolut! după Ivan Turbincă şi Capra cu trei iezi – Studiu gastronomic, demonstrîndu-şi spiritul ludic şi inepuizabilitatea semantică a lucrărilor-sursă. Acum, s-a întors de unde-a plecat, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, şi, cu minunata echipă de artişti de acolo, a mai făcut o creaţie colectivă. A luat lucrurile de unde le lăsase, imaginînd ceremonia de înmormîntare a Moşului din Punguţa cu doi bani, pe care a interferat-o cu păţaniile din Fata babei şi fata moşneagului. Atunci a fost OO!, acum e O... ladă, că doar despre ce altceva e vorba în povestea cu cele două fete, harnica, frumoasa şi balcîza, lălîia? Spectacolul nu e numai un joc al lui Dabija cu eroii şi întîmplările din scrierile lui Creangă.

Devine operă de hermeneutică regizorală, de evidenţiere şi dezvoltare a unor teme care, cu siguranţă, l-au preocupat de Creangă, dar îl bîntuie şi pe Dabija. Moartea, gura satului, lenea, avariţia sînt luate în răspăr în registrul hîtru, înfăţişate caricatural, că, deh, „n-ar fi rău să fie bine!“, nu-i aşa?, cum zicea povestitorul. Epicul cunoscut de toată lumea e inteligent ambalat într-un scenariu concentrat pe personaje şi atitudini. Sîntem la priveghiul moşului din Pu