Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(A) COMUNICAT DE PRESĂ: Compania de Apă Arieș nu datorează Municipiului Turda nici redevențe, nici dividende

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 25 octombrie 2013 ·

Compania de Apă Arieș a fost pomenită în două rânduri de primarul Tudor Ștefănie când a vorbit de problemele iterate de Curtea de Conturi, în urma controlului efectuat la Primăria municipiului Turda. Primarul turdean a prezentat neregulile sesizate de Curtea de Conturi și rezolvarea de către executiv a acestora, două dintre acestea având tangență cu Compania de Apă Arieș. Pentru asigurarea maximului de transparență necesară în astfel de cazuri, conducerea Companiei de Apă face următoarele precizări: Compania de Apă Arieș a transmis Primăriei Municipiului Turda, în data de 17.10.2013, că ”Redevența datorată de Compania de Apă Arieș SA în temeiul Contractului de Delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare este achitată la zi, la data prezentei adrese neînregistrându-se restanțe față de acționari”. În cadrul aceluiași document am mai arătat următoarele: ”Menționăm că modul de calcul și virare a redevenței a constituit și la Compania de Apă Arieș SA obiectul controlului Curții de Conturi care prin raportul de control nr. 24911/ 06.12/2012 a concluzionat că, în urma modificărilor aduse contractului de delegare prin Actul Adițional din 20.12.2011, modul de calcul și virare al redevenței este legal. Cităm din raportul Curții de Conturi menționat mai sus: ”Întrucât au fost efectuate demersurile necesare …. pentru clarificarea modului de calcul și de plată al redevenței, apreciem că măsura dispusă a fost îndeplinită”. Directorul general al Companiei de Apă, Cristian Octavian Matei a conchis referitor la acest subiect: ”Prin urmare, în situațiile noastre contabile nu figurăm că am avea obligații de plată de natura redevenței nevirate către acționari, astfel încât nu putem să dăm curs solicitării primăriei de plată a sumei de 13.366.608 lei, pentru care nu există nici o justificare legală sau contractuală”. Referitor la dividende, în conformi

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°