Brazilia şi Germania s-au alăturat ţărilor care solicită adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a ONU care să protejeze dreptul la viaţă privată în domeniul online, în prima iniţiativă oficială de limitare a activităţilor de spionaj americane.
Iniţiativa intervine după dezvăluirile privind amploarea activităţilor de spionaj ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), acuzată că a interceptat comunicaţiile a numeroşi lideri politici străini, inclusiv ale cancelarului german Angela Merkel, relatează revista Foreign Policy.
În urmă cu o lună, preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, denunţa activităţile de spionaj ale NSA, denunţând încălcări ale reglementărilor internaţionale.
Diplomaţi brazilieni şi germani s-au întâlnit joi, la New York, cu reprezentanţi ai unor guverne din Europa şi America Latină pentru elaborarea unui proiect de rezoluţie care să prevadă extinderea la domeniul online a prevederilor privind protejarea vieţii private stipulate în Acordul Internaţional pentru Drepturi Politice şi Civice.
Proiectul de rezoluţie urmează să fie prezentat Adunării Generale a Naţiunilor Unite. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »