Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gregory Tade crede că fotbalul românesc e peste cel din Scoţia: "La CFR e ca şi cum ai juca pentru Celtic"!

Publicat in CityNews Alba, vineri 25 octombrie 2013 ·

Francezul adus în vară de CFR Cluj de la St. Johnstone a afirmat în presa scoţiană că fotbalul din România este "mult mai tehnic şi mai solicitant din punct de vedere tactic decât cel din Scoţia".

Gregory Tade a înscris primul său gol pentru CFR într-un meci oficial, etapa trecută, în meciul cu Ceahlăul, prilej pentru presa din Scoţia să realizeze un interviu cu fotbalistul care a evoluat ani buni în această ţară. Ivorianul cu paşaport francez le-a spus jurnaliştilor că fotbalul din România este peste cel din Scoţia şi a vorbit despre concurenţa dură din lotul "vişiniilor". „Încă încerc să mă obişnuiesc cu viaţa şi stilul de fotbal din România. E greu, dar sunt pe drumul cel bun. Nu vreau să fiu lipsit de respect, dar aici, în comparaţie cu Scoţia, e un fotbal mult mai tehnic şi mai solicitant din punct de vedere tactic. Sunt jucători de top la CFR, din Italia, Franţa sau Brazilia, care au trecut prin Serie A sau au jucat meciuri în Champions League. Nu sunt meciuri uşoare în acest campionat şi par a exista resurse financiare pentru a se construi echipe bune", a declarat Tade în presa scoţiană, citat de site-ul stiridesport.ro.

În continuare, fotbalistul în vârstă de 27 de ani le-a mărturisit scoţienilor că a avut unele probleme de adaptare şi că la CFR Cluj se simte ca şi cum ar evolua pentru Celtic Glasgow. „La început, lucrurile n-au mers aşa cum mi-aş fi dorit. Am fost lăsat în afara echipei, un lucru cu care nu eram obişnuit. În sezoanele trecute, se întîmpla numai dacă eram suspendat sau accidentat. Antrenorul a vrut însă să-mi lase timp să mă adaptez. Concurenţa e foarte mare, aşteptările pe măsură. E ca şi cum ai juca pentru Celtic, în Scoţia", a mai afirmat francezul.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 2 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum 21 minute
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°