În urmă cu o lună vă povesteam cum în centrul orașului, pe strada Simion Bărnuțiu, în fața postului Trafo de lângă Tribunalul Vrancea, zace un morman de crengi, curpeni, alte elemente și resturi de vegetație. Am trecut de multe ori prin zonă și mă obișnuisem cu imaginea, încât mi se părea că face parte din peisaj. Zilele trecute, am trecut din nou prin zonă. Mi se părea mai mult spațiu și mai multă lumină. „Oare de ce?”, a fost prima întrebare care mi-a trecut prin minte. Am văzut din nou afișul pe perete și mi-am amintit de grămada de vegetație care trona în ușa clădirii și de „amenințarea” către cei pe care le lăsaseră acolo. Am zâmbit în sinea mea și m-am gândit la cât de frumos arată strada în ordine, m-am gândit că urzeala de frunze galbene e de ajuns cât să ne facă să simțim natura alături de noi și nu e nevoie să aruncăm resturile de vegetație la marginea drumului pentru a fi alături de natură. Afișul a rămas la locul lui. Și bine că e încă acolo! Poate mai atenționează pe cineva care ar nesocoti regulile de etică. Poate ar trebui lipite mai multe astfel de afișe și poate ar trebui să fie puse în mai multe locuri. Dar oare din respect pentru natură și oraș, nu ar trebui să ni le lipim pe conștiință și în suflet?

În urmă cu o lună vă povesteam cum în centrul orașului, pe strada Simion Bărnuțiu, în fața postului Trafo de lângă Tribunalul Vrancea, zace un morman de crengi, curpeni, alte elemente și resturi de vegetație. Am trecut de multe ori prin zonă și mă obișnuisem cu imaginea, încât mi se părea că face parte din peisaj. Zilele trecute, am trecut din nou prin zonă. Mi se părea mai mult spațiu și mai multă lumină. „Oare de ce?”, a fost prima întrebare care mi-a trecut prin minte. Am văzut din nou afișul pe perete și mi-am amintit de grămada de vegetație care trona în ușa clădirii și de „amenințarea” către cei pe care le lăsaseră a