Hans Otto Roth şi-a început cariera de om politic printr-un gest magistral – susţinând aderarea saşilor la Unirea Transilvaniei cu România şi semnând hotărârea Adunării reprezentanţilor saşi de la Mediaş (8 ianuarie 1919) prin care se proclama unirea “poporului sas din Transilvania” cu Regatul României – şi şi-a încheiat-o sub ochii lui Corneliu Coposu, murind într-o baracă a lagărului de concentrare de la Ghencea.

Pe 1 aprilie, în acest an, s-au împlinit 60 de ani de la moartea unuia dintre cei mai apreciaţi fruntaşi ai saşilor din prima jumătate a secolului al XX-lea. Despre destinul tulburător al tatălui său, am vorbit nu demult cu Maria Luise Roth-Hoppner, ea însăşi o victimă a regimului comunist. Fiica octogenară a lui Hans Otto Roth a reuşit să plece în Germania, după ani grei de detenţie, dar a ales să se reîntoarcă în România, în 1990, considerând că aici este adevărata ei casă. Vom scrie şi povestea ei, însă acest articol este dedicat vieţii tragice a tatălui său.

“Dacă nu ai fost comunist, erai pierdut”

“Tatăl meu a fost un politician apreciat. A condus fracţiunea germană a Parlamentului României de după primul război mondial şi Unirea cu România. A făcut asta până la dizolvarea Parlamentului, în anii ’30. În vremea aceea, eram copil şi nu am ştiut prea multe despre ce a făcut tatăl meu, dar ştiu că după aceea, la sfârşitul anilor ’30, când saşii au început să treacă mulţi de partea Germaniei şi a hitlerismului, tatăl meu s-a retras din politică, pentru că nu împărtăşea aceleaşi opinii cu el. A îndrăznit să se opună lui Antonescu şi lui Hitler. După război, când a văzut că saşii care fuseseră de partea naziştilor dispăruseră, s-a gândit că e timpul să preia din nou conducerea saşilor, să-i reprezinte din nou în Parlament, având impresia că dacă nu fusese hitlerist, însemna că poate reintra în politică. După scurt timp, a vă