De când mă învârt prin lumea „experţilor”, am în fiecare zi ocazia să aud o limbă românească în care se fac, în mod abuziv şi iremediabil, calcuri din engleză. Despre romgleză, limba engleziţilor şi englezitelor, am mai pomenit, dar niciodată nu va fi îndeajuns pentru a-i putea descrie amploarea şi puterea corozivă.
Romgleza este maladia degenerativă a acestui început de veac, de care nu ştiu când şi cum am mai putea scăpa. Să o spunem răspicat: spiritul limbii noastre este romanic, noul ne-a venit cu preponderenţă dinspre Franţa şi, dacă în economie, comerţ sau modă o putem lua în alte direcţii, unitatea lingvistică a familiei romanice nu ar fi trebuit niciodată trădată. „abilitate”
În acest mediu pretenţios, ori de câte ori ar trebui să vorbim despre „capacităţi”, în sens psihologic, auzim „abilităţi”, deşi, în româneşte, „abilitate” înseamnă: ABILITÁTE,abilităţi, s.f. (La sg.) Îndemânare, iscusinţă, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, şmecherii, şiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis.
A se observa mai ales semnificaţia la plural, de unde „capacităţile cognitive” nu trebuie să devină niciodată „abilităţi cognitive”, aşa cum vorbesc şi scriu mai tinerii mei colegi. De remarcat că, deşi din 2009, această ediţie a DEX-ului nu a inclus şi sensului calchiat. Să lămurim: dacă un cuvânt a fost împrumutat dintr-o limbă, în cazul nostru franceza, nu este firesc ca noi să-i lărgim semantismul adăugând un sens apărut în engleză când pentru acesta avem la îndemână cuvântul potrivit. „aplica”
De când au apărut proiectele europene, noi nu „depunem” candidaturi, dosare sau cereri, ci „aplicăm” pe diverse axe. „Aplica” înseamnă, după DEX (1998): APLICÁ,aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuinţa, a folosi; a
