În anul 2009, Annales de L'Institut Fourier publica o teză de doctorat în matematică având o notă de subsol stranie - "Autorul doreşte să mulţumească Sfintei Mânăstiri Putna pentru asigurarea celor mai bune condiţii de muncă, în timpul cât acest articol a fost revizuit".
Savanţii francezi se vor fi mirat de această aserţiune a autorului Ioan Berbec, un tânăr matematician român, cu studii doctorale la Berkeley. Ei nu aveau de unde să ştie că, la data la care apărea teza, el îmbrăţişase deja calea monahală, devenind părintele Ieremia. Drumul lui prin viaţă trece printre formule algebrice complicate, în care a întrezărit, paradoxal, frumuseţea existenţei dumnezeieşti.
"Matematica este extraordinar de frumoasă! Sunt adevărate minunăţii în ea, pe care nu le poţi explica. Am mai încercat să le povestesc şi altora din afară, dar nu prea ai cum. E ca şi cum ai fi explorator şi ai ajunge într-o ţară exotică unde ai vedea flori pe care nu le-ai mai întâlnit nicăieri pe pământ. Când te întorci înapoi de acolo, le povesteşti celor de acasă şi poţi să le transmiţi experienţele tale, însă doar în parte. Poate le desenezi acele flori, dar cum să le reproduci mireasma? Că să le înţelegi splendoarea, trebuie să mergi acolo, să le vezi cu ochii tăi şi să te minunezi de ele. Personal, în matematică am deschis nişte uşi şi am văzut o lume extraordinară. Am putut face asta pentru că am studiat la Berkeley, în Statele Unite, şi am avut contact cu avangarda matematicii mondiale, cu mari savanţi, care mi-au folosit mult. A fost un mare privilegiu pentru mine şi îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru acest dar".
Părintele Ieremia este înalt, are o barbă lungă, roşcată, şi privire adâncă. Zâmbeşte mereu. E bucuria călugărilor noştri, pe care lumea nedusă la mânăstiri îi crede îmbufnaţi şi trişti. De fapt, ei nu sunt aşa nicio
