,,…în fond viața îți sfâșie inima. Oricât curaj, oricât sânge rece și oricât umor poți avea într-o viață, întotdeauna sfârșești cu inima sfâșiată. Atunci nu mai râzi. Până la urmă, rămân doar singurătatea, răceala și tăcerea. Până la urmă rămâne doar moartea.’’
Viaţa nu este o reclamă veselă de Crăciun ca acelea care ne vor invada curând şi-n acest an. Nu este o poză reuşită în care toată familia zâmbeşte larg în perfectă comuniune şi confort. Viaţa este făcută şi din minciună, compromis, trădare, eroare, egoism, murdărie. Tocmai de aceea vă prilejuiesc azi întâlnirea cu un autor francez scandalos, Michel Houellebecq. Dacă vreţi, îl putem afilia unei tradiţii dostoievskiene dusă până în cel mai negru postmodernism. Pe alocuri, îl continuă pe Marchizul de Sade sau pe Truman Capote. Dar cel mai frecvent Michel H. nu seamănă cu nimeni altcineva decât cu un bau-bau al pudibonzilor de orice fel. S-ar spune că romancierul ,,nu are nimic sfânt’’, când de fapt este doar un ultralucid care înfierează nemernicia lumii.
,,Particulele elementare’’ este un fel de roman biografic despre un cercetător francez de succes ajuns în vârful carierei sale şi care brusc decide să facă o schimbare brutală în viaţa proprie. Ca să înţelegem personajul, autorul joacă pe cartea omniscienţei povestindu-ne copilăria tristă a protagonistului, precum şi atmosfera sociologică în care s-a format. Atât el, cât şi fratele lui -alienatul Bruno- manifestă în maniere diferite o dezaxare sexuală pe care conform filozofiei lui Houellebecq trebuie s-o punem pe seama industrializării şi a marketizării erosului contemporan. (Nu de puţine ori antiamerican, scriitorul constată cu un cinism doar al său că Europa s-a americanizat în exces.) De fapt, boala sufletească de care suferă fraţii Michel şi Bruno este taman imposibilitatea de a iubi.
,,Particulele elementare’’ este romanul unei alie
