Deficitul bugetului general consolidat a crescut uşor în luna septembrie şi a ajuns după primele nouă luni la 8,1 miliarde de lei, respectiv 1,3% din PIB, nivel ce se menţine în limitele ţintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
Deficitul bugetar a urcat în august cu aproape 2 miliarde de lei, la 7,92 miliarde lei, reprezentând 1,27% din PIB.
În primele nouă luni, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,3 miliarde lei, reprezentând 23,5% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Încasările din impozitul pe profit s-au redus cu 1,3% faţă de perioada similară a anului 2012, ca urmare a reducerii încasărilor de la băncile comerciale, în timp ce sumele virate de firme au crescut cu 2,1%.
Încasările din impozitul pe venit au urcat cu 7,9% datorită creşterii veniturilor salariale, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar, a creşterii punctului de pensie şi a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013 şi respectiv 1 iulie 2013.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, veniturile din TVA au avansat cu 4,1%, în condiţiile în care încasările din TVA au crescut cu 4,2%, în timp ce rambursările de taxă au fost cu 5,5% mai mari.
În acelaşi timp, veniturile din accize au fost mai mari cu 2,8% datorită majorării accizei la motorină, bere şi ţigarete, precum şi a influenţei cursului de schimb luat în calcul la plata acestor taxe.
Creşteri semnificative au fost înregistrate la încasările din dividende (+217,7 milioane de lei), taxa pe utilizarea bunurilor (+1816,4 milioane de lei, în principal ca urmare a încasării taxelor de licenţă pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio), precum şi din sumele din vânzarea certificatelor de emisie (+ 293,7 milioane de le