Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Brâncuşi, sculptorul luminii”, o dezbatere-eveniment, sâmbătă, la TVR 2

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 octombrie 2013 ·

În data de 27 octombrie, se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, ridicat de către Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu

Sâmbătă, 26 octombrie, TVR 2 a programat la ora 17.00, o emisiune-eveniment in memoriam Constantin Brâncuşi, cel pe care scriitorul şi criticul de artă francez Jean Cassou îl denumea „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" şi pe care sculptorul englez Henry Moore îl descria ca fiind „acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Emisiunea este preluată de TVR HD duminică (27 octombrie, de la ora 20.00) şi este disponibilă simultan online pe TVR+.

Moderatoarea Daniela Zeca Buzura îi are ca invitaţi pe criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară şi pe realizatorul de televiziune Cornel Mihalache, regizor şi scenarist al documentarului „Codul lui Brâncuşi”, care a fost difuzat în cadrul Campaniei TVR „Mari Români”.

Brâncuşi figurează astăzi în dicţionarele de artă drept sculptor francez de origine română, fapt care se datorează refuzului guvernului comunist din România, din 1950, de a primi lucrările pe care marele artist le dăruise, prin testament, ţării sale natale. Brâncuşi voia să se întoarcă acasă. Atelierul parizian era ca o mică Românie pe care dorea s-o repatrieze înainte de dispariţia sa. Acest mare dar i-a fost refuzat, iar Brâncuşi s-a decis să renunţe la cetăţenia ţării sale.

Daniela Zeca Buzura îi invită pe telespectatori să-l cunoască pe omul şi pe artistul Constantin Brâncuşi şi să afle detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi creaţia sa, dincolo de numărul impresionant de cărţi, de articole sau de studii care descriu realizările sale de geniu. Emisiunea „Brâncuşi, sculptorul luminii” face parte din seria de emisiuni-eveniment pe care TVR 2 le dedică anul acesta celebrării unor simboluri şi personalităţi remarcabile ale culturi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 25 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 27 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 47 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 52 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°