Născut în 1972, Victor Ponta nu l-a prins în viaţă pe J.F. Kennedy, deşi, la ce abilităţi are, ar fi putut să se cloneze cu vreo zece ani mai devreme şi să-l audă pe celebrul preşedinte îndemându-l: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Aşa, premierul a auzit doar ecoul acestor celebre vorbe de duh, prin gura lui Joe Biden: „Victor, ce vrei tu să faci pentru România?”. Şi, imediat ce le-a auzit, a început să facă singurul lucru care-i iese grozav: să scoată pe propria-i guriţă panglici, porumbei, gogoşi, ca un scamator de înaltă clasă.

Acum, ce a făcut România pentru Victor Ponta, ştim deja: i-a iertat şi furturile dovedite, şi crimele nedovedite, i-a pus pe tavă vaca numai bună de muls a economiei naţionale, i-a dat în Parlament o majoritate cu care să poată tăia şi spânzura. Practic, i-a dat tot. Şi ce a primit în schimb? Exact ce a meritat: promisiuni încălcate, cianură în loc de natură, impozite mărite pe post de „Sărbători fericite”.

Fiindcă n-a avut zece fraţi, precum modelul lui nemărturisit, Ceauşescu, Ponta şi-a instalat toţi finii în funcţii de conducere. Nu pentru el, normal, ci pentru România, să fie ţara condusă de tot atâtea prelungiri ale lui Victoraş. Când şi când, vreun fin mai intră la bulău, dar pepiniera e mare şi justiţia nu face faţă, căci nu există funcţii câţi fini mai are el de instalat. Tot precum Ceauşescu şi tot pentru România, Ponta vizitează aproape zilnic şantiere de lucru construite în pripă şi strânse, cu tot calabalâcul, imediat după vizită, spre a fi mutate la următorul popas al Marelui Conducător, care dă indicăţii preţioase, spune poante haioase şi mai bagă şi câte-o glumă de şantier.

Mai nou, Ponta şi-a descoperit o nouă valenţă: aceea de arbitru internaţional. Cârmaciul din Scorniceşti voia să facă pace între arabi şi evrei. Cârpaciul din Bucureşti e şi mai c