FCM Dorohoi a obţinut prima victorie în deplasare din acest sezon al Seriei I a Ligii a III-a. Echipa pregătită de Vespazian Colban s-a impus la limită, scor 1-0, pe terenul codaşei Bucovina Rădăuţi, într-un meci care s-a disputat în cadrul etapei a X-a a campionatului.
Unicul gol al dorohoienilor a fost marcat de Atănăsoaie în minutul 21. La fel ca şi în precedentele confruntări, elevii lui Colban au plătit tribut lipsei de concentrare, dar mai ales a lipsei de inspiraţie la finalizare, ratând cu seninătate din poziţii ideale, lucru care l-a nemulţumit pe principalul echipei. "Partea bună după acest meci este că ne-am atins obiectivul, că am spart gheaţa şi că am obţinut prima victorie în deplasare. Chiar dacă în perspectiva play-off-ului nu se vor contabiliza, aceste puncte ne dau încredere şi ne fac să privim cu optimism confruntările care vor urma", a declarat Vespazian Colban, antrenorul principal al FCM Dorohoi.
În urma rezultatelor înregistrate în confruntarea de ieri, elevii lui Colban au acumulat 16 puncte şi s-au apropiat la două puncte de liderul Ştiinţa Miroslava care a pierdut la limită confruntarea de la Roman cu Petrotub.
Următorul meci al divizionarei C va avea loc vineri, 1 noiembrie, de la ora 14:00, la Dorohoi urmând a veni în postura de adversară Sporting Suceava.
FCM Dorohoi a obţinut prima victorie în deplasare din acest sezon al Seriei I a Ligii a III-a. Echipa pregătită de Vespazian Colban s-a impus la limită, scor 1-0, pe terenul codaşei Bucovina Rădăuţi, într-un meci care s-a disputat în cadrul etapei a X-a a campionatului.
Unicul gol al dorohoienilor a fost marcat de Atănăsoaie în minutul 21. La fel ca şi în precedentele confruntări, elevii lui Colban au plătit tribut lipsei de concentrare, dar mai ales a lipsei de inspiraţie la finalizare, ratând cu seninătate din poziţii ideale, lucru care l-a nemulţumi